Școala Gimnazială ”Dr. Mioara Mincu”

În fiecare an, la 7 aprilie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii și este o bună ocazie pentru întreaga lume de a se concentra asupra unei probleme de sănătate publică, prioritară la nivel global. De asemenea, este o oportunitate pentru profesioniștii din orice comunitate de a se implica în activităţi care pot duce la o stare de sănătate mai bună.

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” organizează joi, 07.04.2022, în intervalul orar 10.00 – 12.00 evenimentul ZIUA PORȚILOR DESCHISE – „Mentor în sănătate”, organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății.

În cadrul acestui eveniment, elevii de liceu interesați de o profesie medicală vor avea ocazia să descopere noțiunea de sănătate din perspectiva activității desfăurate de invitați speciali, parteneri ai Școlii Postliceale ”Carol Dvila”: Medicover, HelpNet și Dentestet.

Prin participarea la activități interactive, elevii vor avea ocazia să cunoască cele 3 calificări profesionale: Asistent Medical Generalist, Asistent Medical de Farmacie și Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie și Recuperare în care școala îi poate pregăti.

Evenimentul se desfășoară astăzi la sediul Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, din str. Viitorului, nr. 161-163, sector 2, București.

Organizația Mondială a Sănătății a instituit în 1948 Ziua Mondială a Sănătății

În fiecare an, în data de 7 aprilie este sărbătorită Ziua Mondială a Sănătății, în urma unei decizii luate în anul 1948, în cadrul primei Adunări Mondiale a Sănătaţii, desfăşurate în Geneva (Elveţia), de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS (World Health Organization).

Această zi reprezintă pentru întreaga lume oportunitatea de a se concentra asupra unei probleme de sănătate publică, prioritară la nivel global, în viziunea Organizației Mondiale a Sănătății.

În timp ce pandemia de COVID-19 ne-a arătat puterea de vindecare a științei, a evidențiat și inechitățile din lumea noastră. Pandemia a scos la iveală punctele slabe în toate domeniile societății și a subliniat urgența creării unor societăți durabile, angajate să obțină o sănătate echitabilă în prezent, dar și pentru generațiile viitoare, fără a încălca limitele ecologice. Economia actuală duce la o distribuție inechitabilă a veniturilor, a bogăției și a puterii, prea mulți oameni încă trăiesc în sărăcie și instabilitate. O economie a bunăstării are ca obiective bunăstarea umană, echitatea și durabilitatea ecologică. Aceste obiective se traduc în investiții pe termen lung, bugete care să asigure bunăstarea, protecție socială și strategii juridice și fiscale. Întreruperea acestor cicluri de distrugere a planetei și a sănătății umane necesită acțiuni legislative, reforme corporative și indivizii trebuie să fie sprijiniți și stimulați să facă alegeri sănătoase.

(sursa: https://www.who.int/campaigns/world-health-day/2022)

Cu siguranță, fiecare poate ajuta la redarea sănătății planetei noastre. Dacă avem mai multă grijă față de sol, păduri și ape, putem aborda mai bine schimbările climatice și consecințele acestora. Prin protejarea planetei noastre, ne protejăm propria sănătate!

Prof. Raluca Brad